Nu pot

Nu am cerut sa fiti ingaduitori cu mine, de altfel nu am cerut niciodata sa fiti de partea mea sau macar sa imi vorbiti. Nu imi pasa cat de mult va ganditi la mine, cat de mult ati plange daca as muri, cat de nepasatori ati daca as pleca. N-am vrut niciodata aliati, nici dusmani, n-am vrut pe nimeni. Am vrut sa fiu solitara, ma descurc eu cumva. Da, nu sunt cea mai descurcareata persoana, cateodata plang si cateodata mi se prabuseste cerul peste mine, dar asta nu inseamna ca nu am putere. Am chiar, poate, prea multa cat sa pot suporta.

De fiecare data ma simt sleita. M-am hotarat sa nu fiu fericita niciodata, sa nu las vreodata garda jos, sa nu inchid ochii nici cand dorm. Nu ma pot abandona cu totul in ceva, fie ce o fi, incredere, dragoste, ura. Am ranit si voi continua sa ranesc pentru ca asa sta in firea mea. Sunt construita in asa fel sa fiu un sir nesfarsit de dezamagiri. M-am nascut sa pot distruge cat mai mult si cat mai multe persoane. Si daca nu pot distruge macar voi reusi sa ii fac partasi la vijelia mea, vor ingheta alaturi de mine, apoi voi redeveni solitara, ca intotdeauna. Stiu, o sa suferiti poate si dupa ce cititi asta. Tocmai asta am spus mai sus…

Imi pare rau ca sunt asa. Cateodata cred ca as da orice sa fiu cu zambetul pe buze mereu, dar apoi ma gandesc mai bine si ma apuca groaza. Nu vreau si nici nu pot sa ma abandonez uneia sau mai multor persoane. Nu pot avea incredere totala decat in mine. Devin paranoica atunci cand cineva vrea sa ma ajute, mi se pare peste putinta ca cineva sa imi intinda mana fara sa astepte ceva in schimb. Cateodata simt ca toate privirile sunt indreptate spre mine doar pentru a ma topi, sa ma faca sa tip si sa fug. Imi pare rau… imi pare rau ca nu imi gasesc un loc, ca nu pot produce zambete, ca nu pot darui din toata inima. Imi pare rau ca a trebuit sa scriu asta, ca vei plange, ca te va marca. Imi pare rau ca te-am zguduit, dar asta sunt… Am si spus ca sunt construita numai sa ranesc…

Fugi

Fugi din fata mea inainte sa te mistuiesti sau inainte sa iti para rau. Nu am reusit si nici n-o sa reusesc sa atrag pe cineva de partea mea 100%. Nu am de gand sa umblu in turma, de altfel nici nu am facut-o pana acum. Nu vreau sa ma defineasca alte persoane la fel cum nu vreau sa definesc pe altii. Nu-mi amintesc ultima oara cand m-am trezit cu zambetul pe buze, dar nici ultima oara cand m-am trezit trista. Ma trezesc doar din monotonie, fara sa fiu fericita sau trista.

Nu trebuie sa imi fii prieten, nu ti-am cerut-o. Nu am cerut-o nimanui. Am vrut doar sa fugi, dar e alegerea ta daca vrei sa stai. Nu ma voi impotrivi, dar nici sa ai pretentia ca iti voi fi confidenta. Sunt doar confidenta mea. Atat. Nu am putut sa pastrez dragostea multora, nu am putut sa imi indeplinesc dorintele, nu am avut puterea sa fac diferenta. Am ales sa fiu la fel ca ceilalti, sa fac parte din turma. Nu te mai uita la mine, sunt oarecare. Nu stralucesc, nu am sclipiri. Nu spune ca am. Nu ma contrazice, nu ma minti. Nimeni nu ma poate minti despre mine.

Nu trebuie sa ma vezi, sa ma atingi, sa suferi de prezenta mea. Nu te-am obligat. Ti-am spus sa fugi. Nu vreau sa ma vezi plangand, nimeni nu trebuie. Lasa-ma, nu ma atinge! Nu incerca sa ma ridici. Lasa-ma sa cad, la un moment dat o sa imi revin. Stai langa mine cu riscul de a deveni de piatra. Vei deveni ca mine, vom fi ca ceilalti. Ti-am spus ca vreau sa fugi. Nu asculti, niciodata nu asculti. Indura alaturi de mine orice acum, nu te mai pot ajuta cu nimic. De fapt, niciodata nu te-am putut ajuta caci mi-a fost peste putinta. Singurul lucru pe care ti-l pot oferi este persoana mea, dar cine vrea o marioneta? Ti-a ramas fuga, cat mai ai timp.

Nu mai fac

E impropriu sa vorbesc, sa imi spun parerea, sa nu fiu de acord. E impropriu sa vad, sa aud, sa simt. E impropriu sa caut, sa gasesc, sa vreau mai mult. E impropriu sa doresc, sa visez, sa obtin. E impropriu sa am personalitate, sa fiu diferita, sa inot contra curentului. E impropriu sa plec, sa vin, sa raman. E impropriu sa ma imprietenesc, sa ma feresc, sa astept. E impropriu sa alerg, sa sper, sa vreau. E impropriu sa ascult, sa fiu ascultata, sa am o viziune. E impropriu sa ma razgandesc, sa stagnez, sa ma intorc la 180 de grade. E impropriu sa stau, sa vad luna, sa fac ce vreau. E impropriu sa cumpar, sa daruiesc, sa nu astept nimic in schimb. E impropriu sa am incredere, sa rad, sa ma distrez. E impropriu sa fiu copil, sa fiu matura, sa exist. E impropriu sa primesc, sa ma bucur, sa zambesc. E impropriu sa fiu inconjurata de prieteni, sa iubesc, sa fiu iubita. E impropriu sa am suflet, sa am inima, sa am putere. E impropriu sa ma fortez, sa cad, sa ma ridic iar. E impropriu sa am sentimente, sa gandesc, sa lupt. E impropriu sa continui, sa fiu nepasatoare, sa imi pese prea mult. E impropriu sa fiu rebela, sa fiu ca toti, sa fiu. E impropriu sa dau gres, sa reusesc, sa am succes. E impropriu sa plang, sa imi sterg lacrimile, sa renunt. E impropriu sa o iau de la capat, sa cladesc, sa distrug. E impropriu sa construiesc, sa zidesc, sa stric. E impropriu sa tip, sa scriu, sa ma exprim. E impropriu sa sterg, sa aleg, sa dezertez. E impropriu sa am gusturi, sa stric, sa am o sansa. E impropriu sa fiu prima, sa fiu ultima, sa accept. E impropriu sa spun ”nu”, sa am sanse, sa experimentez. E impropriu sa petrec, sa ma trezesc, sa ma culc. E impropriu sa scap, sa ripostez, sa fac. E impropriu sa fiu eu, sa fiu alta, sa fiu…

Cateodata sunt trista

Cateodata sunt trista si nu imi gasesc locul pe lumea asta mare si goala. O multime de oameni care alearga, se bat, se distrug, se mint, se inseala nu se vor opri pentru mine. Nu vor sta in dreptul meu, privindu-ma in ochi, intrebandu-ma daca s-a intamplat ceva. As fi in stare sa opresc lumea din respirat. Daca as vrea. Dar nici macar nu voi incerca si nici macar nu ma voi gandi la asta… pentru ca nu are rost. Nu ma voi razbuna pe o lume pentru ca ma simt singura; nimeni nu ma va atinge pe umar si ma va misca putin atunci cand privesc in gol.

Zile ploioase de octombrie

S-a trezit cu un ciocanit ciudat in geam, la 6:35 dimineata. E odihnita, gata sa isi termine puterile in urmatoarele 18 ore. Sare de pe perna cu ochii la geam. Nu vede decat un cer de-o culoare uimitor de uniforma, un albastru inchis, abisal. Bradul din dreptul balconului se misca incet, apasator. Nu ii vede decat culoarea, nu si durerea. Nu ii aude incercarile de a se redresa, de  fi drept inca o data, dupa zecile de ani care au trecut peste el. Nu vede decat un amalgan de culori reci prin geamurile mult prea clare care ii dau liber imaginatiei.