Ajunul Craciunului, 2009

M-am trezit de putin timp si parca inca simt o durere la gat. Parca ma doare si umarul drept. Iar am dormit stramb… Ma uit pe geam si vad ca deja s-a topit zapada. ”Nici nu ma mir la ce vant cald batea aseara…”, am zis. Oricum n-as fi simtit mirosul racoritor al zapezii sau mirosul de cozonaci de la vecini. Minunile tehnologiei care a inventat geamurile care se inchid ermetic…

Trec pe langa bradul pe care l-am impodobit aseara. L-am impodobit eu, iar. Nu am simtit absolut nimic. O fi fost din cauza certurilor cu toata lumea din jurul meu, o fi fost din cauza depresiei de sezon, nu stiu. Nici macar cainele nu a aratat niciun interes fata de el, nici macar nu s-a uitat la el. Nu stiu cat mi-o fi luat sa il fac, a fost ca printr-o hipnoza. L-am terminat si am plecat, no looking back. Nu stiu de ce, dar sarbatorile astea nu imi mai inspira nimic. Ce Ajun… Acum stau pierduta in fata laptopului, ascultand Alicia Keys. Ma uit la telefon; niciun apel pierdut. Camera asta a devenit atat de sufocanta, chiar daca nu are nimic de Craciun in ea. Nu am vrut beculete sau oameni de zapada in geam. Probabil ca daca stateam singura nu mai faceam nici brad. Cu ce rost? Daca as fi oricine altcineva, nu mi-as lua mie cadou. Nu merit nimic. Nu merit pe nimeni. Poate de-asta nici nu simt nimic.

O sa fie niste sarbatori lungi. Happy holidays, guys…

Plimbarea lui Deko

Sa ma gandesc putin… Da, am cainele de un an si patru luni. Nu o sa mint acum ca eu il scot de fiecare data afara, nu ar fi deloc adevarat. Dimineata il mai scot in weekend si in vacante, dar si atunci doar cateodata, depinzand cum ma trezesc. Iar dupa-masa il scot ceva mai des, indiferent ca e vacanta, weekend sau in timpul scolii. Cateodata mai am teme, cateodata sunt plecata. Dar am noroc ca exista persoane care il scot.

Acum, de fapt, pentru ce scriu articolul asta? Pai ma plimbam acum vreo ora cu cainele pe afara si ma tot gandeam la ce ganduri aveam chiar cu putin timp inainte sa il iau. Ca o sa fie misto, ca o sa am cu cine sa ma plimb si chestii din astea. Si s-au dovedit a fi adevarate. Cateodata nu am chef, cateodata ploua, cateodata sunt obosita. Dar exista Deko. Il scot o jumatate de ora pe afara, imi racoresc mintile, ma plimb, ascult muzica. O jumatate de ora uit de tot.

Si ma gandeam ce beneficii ar putea avea asta? Pai uite… Macar am cu cine sa ma plimb. Ce daca e un caine, e inteligent si afectuos. Si nebun. Mai fac miscare macar o ora pe zi. Merg incontinuu, mai alerg, mai stau, mai alerg iar. Imi golesc creierii. Va spun sincer ca asta e ca o terapie. Cand am nervi si ies la o plimbare simt ca ma linistesc. Merg incontinuu ascultand muzica la mp3, merg asa fara o tinta anume si ma calmez. Sau cand am perioadele mele de depresie tot ce trebuie sa fac e sa ies pana afara cu Deko si ma intorc cu ganduri noi, non-depresive.

Deci pot spune ca sunt foarte fericita ca il am. Plimbandu-l, am trecut prin atatea lucruri de nu va puteti imagina. Si nu trebuie sa ii vorbesc, sa ma descarc. El e multumit doar daca e in lesa si alearga pe afara.

Javrele de la bloc

Aka: ”Viata la bloc cu toate orataniile din parcare”.

Am iesit si eu cu cainele la plimbare, ca na, trebuie sa iasa si el, bietul de el. Si am mai zis ca lui nu ii plac sunetele ascutite sau bicicletele sau orice cu roti. Dar poate sa treaca cu vederea cele enumerate mai sus daca persoana care emite/are asa ceva e o persoana cu bun simt si care tace din gura (sau macar se opreste din urlat) cand trece el pe acolo. Pentru ca adineauri m-am intalnit cu o distinsa doamna mahalagioaca de la scara vecina care a venit di la Moldovia la oras mare. Si si-a cumparat apartament, paradoxal, pe aceeasi parte cu al meu. Noroc ca stam totusi la etaje diferite.

Ce face distinsa doamna mahalagioaca toata ziua? Urla. Si… Cam atat. Vocea ei s-a format pe aceste sunete mirobolant de asurzitoare care ar putea ucide o privighetoare. Vreti si o descriere sumara? Hai si cu o descriere. Femeie casnica, la vreo 30 de ani, privire ucigasa, par rosu prins in mot in varful capului (nu mint) pe care nu si l-a desfacut de cand s-a mutat aici. De obicei in blugi trei sferturi si cu adidasi. Tricoul si-l mai schimba din cand in cand. Are din dotare plod mic si sot impresionist.

Si ma plimbam eu agale cu cainele si lui tot nu ii placeau sunetele ascutite. Si ma gandesc sa sun pe cineva si nu imi sta nimic in cale. Si sun, cu casca de la mp3 in cealalta ureche. Si lesa cainelui intr-o mana. Trece el prin iarba, iar doamna mahala express trece pe langa noi, evident cu aceeasi voce inconfundabila (doar o aud eu de la etajul 3, cu geamuri inchise, cand ea e in parcare). Si plodul pe trotineta. Si cainele latra scurt. Plodul zboara ca prin minune langa ma-sa (ca sunt ca doua picaturi de apa) si ma-sa incepe sa ma injure. Nu am auzit-o si nici nu m-am intors la ea (ca stiu sigur ca stiu mai multe injuraturi decat neamul ei de inapti) pentru ca nu vroiam sa spun persoanei de la telefon ”stai sa injur o proasta” ca nu mai am minute multe. Am mers mai departe, lasand proasta in spate.

Si pe aceasta cale vreau sa spun, cu multa iubire fata de semenii mei: fa proasto (asta e adresarea stas, nu?), făăă. Cand stai tu in parcare si imi zgarii masina e bine, nu? Cand ii sare vopseaua e fain, nu? Cand plodul tau urla si tu urli sa il acoperi in spatele blocului e bine, nu? Cand stai in parcare si parcul e la doi pasi e bine, nu? Cand vorbesti politica cu alte inapte si spargeti seminte pe bordura si eu VA AUD de la ETAJUL TREI e bine, nu? Atunci, scuza-ma, dar cu respect, sa te duci dracu de proasta. Ca pamantul asta s-a imputit de la prosti ca voi. Mi-e scarba sa mai ies pe strada ca ma trezesc ca o fraiera de doi lei ma injura pe moldoveneste din cauza ca soricarul o latra. Te latra, fa, ca simte. Simte cand pute prostia intr-o persoana. Sa te mai prind vreodata agatata de masina, EU PERSONAL SUN POLITIA. Cum nu m-a durut gura sa injur un moldovean necunoscut la telefon, nu mi-e rusine sa te pun la punct.

Cine-a furat umbra-n Steagu?

Au fost cateva zile saptamana trecuta cand iti venea sa te bagi in congelator de caldura. Si eu, norocoasa ca intotdeauna, am avut onoarea de a scoate cainele afara seara. Nu am nimic impotriva lui sau plimbarii lui, dar mi-e mila si de el si mai ales de mine cand trebuie sa iesim pe caldura. Pe el il ard picioarele de la caldura, ne bate soarele pe amandoi in cap, distractie ce sa mai…

Cainele meu e soricar. Deci nu e foarte inalt. Nefiind foarte inalt sta foarte aproape de asfalt. Asta, pe vreme de vara, se traduce prin ”frate, ce cald ii e!” si pe timp de iarna prin ”iar imi ingheata cainele-n lesa”. Dar e iulie, e soare, e Brasov, e Steagu si totul a fost asfaltat in vara lui 2007, relativ de curand. Dar odata cu asfaltarea s-au dus si majoritatea spatiilor verzi, au taiat copaci cu carul, nu mai gasesc umbra decat daca te bagi in garduri si atunci trebuie sa fii destul de mic sa incapi. Si soricarul meu indeplineste macar criteriul asta.

Am iesit cu el afara saptamana asta care a trecut, pe la 6 seara. Soarele inca mai ardea cu putere, dar cainele nu mai putea sa astepte si a trebuit sa iesim. Eu mai puteam sa stau la racoare in casa, nu aveam nimic impotriva. Doamne, nu am mai simtit demult cum mi se topesc talpile de la tenesi pe asfalt si cum mi se lipesc. Cainele gafaia, faceam insolatie amandoi, nu era niciun nebun pe strada, ca doar cine ar iesi pe caldura asta? Si a inceput sa ma traga. Asta e un alt tic de-al lui: cand bate soarele tare ma trage spre umbra.

Si m-a smucit de lesa tot drumul. S-a bagat in toate gardurile, pe langa toate masinile, absolut pe langa orice pata de umbra. La un moment dat a gasit umbra langa un gard, s-a asezat acolo si se uita in ochii mei. M-am bagat si eu langa el ca nu mai puteam si oricum suntem rude (in a twisted king of way), nu se supara nimeni. Toata plimbarea a insemnat garduri in mare parte. Asta pentru ca el s-a oprit in toate. Dar mi-a fost prea mila de amandoi si am mers acasa dupa vreo 20 de minute. El are prioritate la dus, ca de obicei. I se citea multumirea pe fata, parca spunea ”Multumesc, Doamne, ca m-ai scapat inca o data de tiraniile asfaltarii”. Si da, si eu ziceam acelasi lucru.

Mai multe amestecate

Am gasit unele lucruri pe blogul vechi (acum ca tot se inchide si Yahoo 360) si vreau sa le pun pe toate intr-o singura postare ca nu are rost sa fac separate.

• Un prieten mi-a spus odata “Sa nu te mai simti naspa niciodata ca poate nu mai ploua niciodata”. Sigur stie el despre ce e vorba, nu ma indoiesc de asta. Doar mi-am amintit citatul asta care m-a inveselit atunci pe moment, iar acum ca l-am gasit… chiar e ceva. Merci; stiu ca o sa citesti asta la un moment dat, de-aia si scriu. Si mi-e dor de tine, pe bune.
• Maicamea mi-a povestit odata urmatoarea faza: “Dupa ce ai plecat tu atunci cu cainele afara, stii, dupa ce ne-am certat, suna telefonu’ fix. Si eu ma duc sa raspund si ma gandeam cine ar putea sa ma caute pe fix. Era un tip care m-a intrebat “Alo, Spitalul de neuropsihiatrie?”. I-am zis ca a gresit da’ nu e departe.”
• Am scris odata despre cum ii influenteaza Deko pe oameni. Stiu ca aici am scris ceva legat de obsedatii de animale. Nu vreau sa credeti ca ii consider asa pe toti cei carora le place sa mangaie cainele sau sa se uite la el. Look: “Imi place sa vad oamenii cum zambesc atunci cand il vad pe Deko. Simt ca el, doar cu felul lui de a fi un caine, face ca ceilalti sa se simta bine si sa mai uite eu stiu mai ce probleme. Ii face sa zambeasca.”
• Vad ca am avut o perioada ciudata: “Ma enervezi cand esti in spatele meu si ma urmaresti, dar cand pleci ma simt brusc singura.”
• E ciudat ca acum vad ca blogul asta vechi era mai mult ca o agenda in care consemnam doar evenimente, asa succint. Am gasit o postare care suna ceva de genul “Ploua iar. Ma simt naspa. Realizez ca se termina tot…”. Majoritatea postarilor sunt foarte scurte.
• Am scris o postare care se numea “Despre viata si cum sa ii supravietuiesti”. Se pare ca a fost una foarte acida in care dadeam indicatii (la misto, evident) despre viata. Unele indicatii sunt: gaseste-ti o viata = download, da-i un nume frumos, ca la caine doar ca mai plictisitor, fa-ti prieteni cat mai bengosi care sa apartina diferitelor categorii sociale, etnice, etc., fa-o sa dureze: incearca piercing extrem, inhalare de creta, bungee jumping si altele. Nu stiu ce era in capul meu atunci.
• Wow, postarile astea chiar ca sunt scurte. Heh, am gasit una care se numeste “Terapie in boscheti”. Aveam imaginatie, nu ca acum.
• Am gasit una destul de amuzanta. Am scris despre o plimbare la Real, unde nu am reusit sa ma strecor cu succes pe raionul cu lactate unde salasluiau 3 fufe. Si eu, cu un cos de mana, am atins-o din greseala pe una din ele. Nu mai tin minte exact daca am atins-o chiar tare, dar daca nu se dadea din drum ce sa ii fac? Tin minte ca s-a intors inspre celelalte doua si a spus aproape urland “Aoleu! Mi-a dat cu cosul in feeesa!”. In acel moment, am fugit de acolo cu cos cu tot, de frica sa nu imi scoata ochii cu rimelul sau sa ma aplatizeze cu placa.

Sunt destul de multe de transcris aici, dar nu am de gand sa le scot. Sunt foarte diferite de stilul meu de acum, alea sunt inceputuri timide de a scrie ceva. Probabil ca in decembrie o sa ma uit la postarile de azi si o sa ma iau iar cu mainile de cap. Dar de-asta si incerc sa scriu atat. Vedeti ce stil aveam si ce stil am acum. E o diferenta. Si nici nu ati vazut cum arata postarile de pe cealalt blog.