Fa-ma sa vad ca exista mult mai multe persoane care imi vor binele decat care imi vor raul. Ca sunt acolo pentru mine, traiesc sa traiesc eu, ca in fiecare seara se gandesc la mine inainte sa fie furate de somn. Pentru ca niciodata nu m-am putut gandi ca exista asemenea oameni. Fiinte pline de viata atat de diferite de mine, dar atat de apropiate mie. Cele care tin la mine si sunt acolo in umbra. Cele care sunt ca vantul… nu le vad, dar le simt. De ce nu stiu ca uneori vantul doar adie, nu bate? Persoanele cele mai de pret sunt cele carora nu le acordam niciodata cata atentie le este cuvenita. De ce ne razvratim impotriva binelui? De ce ne simtim atrasi de obscuritatea, promiscuitate, sticle si tigari in loc sa fim atrasi de lumina, adevar si sanatate? Sanatatea mea nu e ceva care se poate vedea pe o fisa medicala, sanatatea mea sunt ei. Da, ei, toti cei care imi lumineaza ziua ploioasa, care spun ca sunt nesuferita si ca imi sta bine, care au timp de un suc, care pierd 3 autobuze pentru a ma sta de vorba. Ei sunt sanatatea mea.
Fa-ma sa vad prin prisma lumii toate lucrurile frumoase si sa le ador pe cele urate. Sa vad coroana din mucegai si hidosul din diamant. Pentru ca tot ce e frumos e frumos admirat, iar ce e urat e de indreptat. De ce ar fi totul frumos? Unde ar mai fi diversitatea, distractia, chiar si frustrarea? Cu ce scop am mai trai daca nu cu scopul de a atinge acea perfectiune, acel frumos dezirabil? Atingi frumosul odata ce cunosti ce inseamna urat, odata ce il accepti si incerci sa il faci pe placul tau. Vreau sa vad soarele ridicandu-se pe deasupra muntelui de gunoaie, sa vad trufele ascunse in noroi, sa vad cum furtuna aduce curcubeul… Nu vreau sa resping repugnantul, nu vreau sa fie la fel cum mi s-a intamplat mie. Vreau sa il vad, sa il inteleg, sa il accept si sa il iubesc. Sa il iubesc pe marginalizat mai mult decat ochii din cap si inima din piept si el sa simta si sa nu imi intoarca spatele ca alte personaje centrale din piesa mea. Sa il iubesc pentru ce e el si el sa ma iubeasca pentru asta…
Fa-ma sa vad ca oamenii se schimba. Sa cred ca cel care ieri m-a urat ma poate aprecia azi, fara nicio urma de ipocrizie. Fa-ma sa inteleg ca o persoana imi poate fi antipatica, dar asta nu imi da puterea de a fi nesimtita. Sa pot sa imi expun punctul de vedere fara a deveni critica si acida. Vreau ca oamenii din jurul meu sa fie intr-un proces continuu de schimbare, sa ii vad ca nu se multumesc cu conditia lor, ca incearca sa devina altceva mai bun. Imi place sa vad ca am efect asupra persoanelor pentru ca depun maimult efort in ele decat in mine, le vreau binele lor si nu al meu. Duritatea nu inseamna dragoste, iar dragostea nu inseamna delasare. Fa-ma sa vad ca schimb o persoana si ea ma schimba pe mine. Ma schimba incat sa ma faca sa strig ”te iubesc” intr-o concentrare a intregii mele fiinte, intre mii de suflete. Sa ma faca sa vad ca sunt doar un om intre oameni, fiecare dintre noi insemnand lumea pentru cel putin o persoana din viata noastra.
Fa-ma sa vad cat de fragila este lumea asta in care traim. Cum totul se poate narui in orice clipe si vietile noastre sunt ca piramidele din carti de joc. Pot rezista, dar nu pentru totdeauna. Si cand se darama, se darama absolut tot. Dar cat suntem in picioare ce ne opreste? Ce ne opreste sa fim noi insine, sa iubim, sa pierdem, sa iubim din nou, sa zambim, sa plangem, sa cadem, sa traim… Fa-ma sa ma vad cat de fragila sunt, cum ochii mi se inchid obositi si arsi de soare, cum inelele imi aluneca de pe degete, cum genunchii imi sunt cicatrizati si cum sangele imi curge din buza muscata. Vreau o oglinda sa imi amintesc cum sunt eu, atata praf s-a asternut pe o simpla amintire. Si cateodata as vrea sa stiu cand imi va fi sfarsitul, dar atunci as mai putea trai stiind?
Fa-ma sa vad albastrul cerului si intunericul noptii. Lumina orbitoare a trenului si calmul campului. Albul zapezii si rosul sangelui. Fa-ma sa aud susurul cascadei si sunetul pasarilor. Zgomotul masinilor si melancolia cantecelor. Fa-ma sa inteleg tot si nimic, sa ma schimb, sa raman asa, sa revin la loc. Fa-ma sa sufar, sa ma doara, sa alin tot, sa vad, sa aud, sa simt, sa ma infior si sa ma relaxez. Fa-ma sa vad viitorul si sa ma tem de el pentru a putea trai prezentul. Sa inteleg ca nimic nu e vesnic deci nu e loc de timiditate sau retinere. Fa-ma sa vad clar si sa stiu ca nu ma insel…
