Chiar e vorba de o bijuterie, nu e nicio metafora in titlu. E un medalion primit de la hone al meu cu ocazia Craciunului si il ador (sau mai bine zis ii ador pe amandoi). Am pierdut sirul de cate ori ne-am uitat in vitrina aia si tot ziceam ”ah ce fain e asta cu doua pietre”. Si din cate am inteles ca a fost o alergatura nebuna pe capul lui dupa medalionul asta asa ca ma simt si mai speciala 
. Dar gata cu vorbaria, hai sa va si arat de ce ma laud:
Realizez pe zi ce trece ca nu ma pot numi o persoana mizerabila. Nu. Iar faptul ca nu mai pot scrie nu inseamna ca nu mai am inspiratie, ci doar simplul motiv ca ma simt indeplinita. Ma simt bine, ma simt ca intr-o zi de vara perfecta, iar senzatia asta dureaza de mult timp. Probabil de cand am incetat sa scriu in cantitati industriale.
Realizez ca numai atunci cand ma simt la pamant pot scrie. Dar putine au fost momentele astea in ultimul timp, dar si atunci cand au fost s-au dovedit a fi monumentale. Se zice ca scriitorul poate crea numai in momentele in care se simte incomplet, cand e deceptionat sau trist, caci incearca sa umple acel gol cu ajutorul cuvintelor. Asemenea oameni simt nevoia sa isi verse furia sau tristetea pe o coala alba sau pe o tastatura. Dar din momentul in care este indeplinit pe toate planurile nu mai are despre ce scrie, nu mai are acel imbold. Astfel nu mai are subiecte, nu mai are ce asterne. Desigur, nu se aplica pentru toata lumea, dar simt ca la mine se aplica.
Am realizat ca am scris in multe momente in care ma simteam distrusa, ultima persoana de pe pamant; am scris pentru a umple acel gol, pentru a urla fara a ma exterioriza prin sunete, pentru a plange in fata monitorului. Dar din momentul in care am uitat de tot ce inseamna suferinta m-am simtit implinita, un tot. Faptul ca n-am mai scris nu e din vina cuiva, dar ca am scris e vina unei singure persoane. Pentru ca ma simt completa acum ca mi-am gasit jumatatea mai buna. Pentru ca iubesc, te iubesc.
Cand a fost ultima oara cand ai ascultat Stigma – Jumatate tu, jumatate eu? Cand a fost ultima oara cand ai plans de fericire? Cand a fost ultima oara cand ai tinut pe cineva de mana? Cand a fost ultima oara cand mi-ai zis ca ma iubesti? Ai putea sa raspunzi fara a ezita la intrebarile astea?
As vrea sa fim ca in cantec. ”Intr-un zambet sa gasim raspuns la orice intrebare”. As vrea sa nu fiu rea cateodata, as vrea sa nu suferi cateodata. As vrea sa stii ca mi-as da toata lumea sa te vad zambind, la fel ca in prima zi cand mi-ai dat webcamul. Da, povestea noastra de dragoste nu e una clasica, nu ma pot lauda ca am primit scrisori cu petale sau ca priveam luna impreuna. Indiferent daca e clasica sau nu, e speciala. Si daca nu e speciala pentru toata lumea, poti fi sigur ca pentru mine e extraordinara. Zambeste-mi si promit ca iti voi zambi inapoi. Sa nu crezi niciodata ca daca nu o arat inseamna ca nu zambesc pe dinauntru. Zambesc din toti porii numai in momentul in care imi amintesc de noi, cand astept sa aud cum spui ”hey” la telefon… Read the rest of this entry »
A picture is worth 1000 words…
Iubirea mea este dorinta.
Atunci cand ma scald
In vazduhul albastru, infinit,
Si atunci cand cad
In abisul marilor, nemarginit.
Iubirea mea este dorinta,
Dorinta de a avea, necontenit,
Momente fara distanta
Si fara teama, ademenit
Sa fii mereu doar de fiinta
Fiinta dinaintea ta
Cea ce poate desfiinta
Oricand, orice limita… Read the rest of this entry »
