Ne-am smecherit

Acum prindem locuri in 52. Doar ca se pare ca de acum se tot urca niste gunoieri care fac aerul irespirabil. Macar nu il putem respira in timp ce stam jos, necalcati in picioare. Ce frumoasa e viata cand stii sa te duci in alta statie…

52 – aventura revine

Nu am prea avut eu timp sa mai scriu, dar si atunci cand am avut posibilitatea am preferat sa scriu despre altele. Dupa cum bine am zis, mi-am facut iar abonament pe mult prea frumosul si plin de peripetii 52. Va pot spune ca nu s-a prea schimbat. Ah, ba e un lucru schimbat. Ciuda, straniu si toate sinonimele. De luni pana vineri, la orele 7 si 8, s-a mai bagat o cursa. Poftim?! Da, pe bune. Deci la ora 7 sunt trei autobuze, iar la ora 8 la fel sunt. Trei!

E adevarat ca in vacanta am mai circulat cu 52-ul. Dar atunci nu e acelasi lucru ca in timpul scolii. Nu e imbulzeala aia adevarata, nu e bataia aia de joc. Mi-a fost dor, nu mint. E un lucru foarte ciudat de care m-am atasat. Am vazut atatea lucruri si am indurat atatea in el incat avem asa o legatura spirituala unica. Din cate am inteles, chiar am ratat cateva lucruri memorabile luna asta cat nu am avut abonament pe ruta asta. Dar va pot spune cateva lucruri ca de exemplu:

Stateam in 52, pe la mijloc. Ca nu am prins loc de la liceu. Si eu aveam rucsacul in spate, doar ca era cam gol ca imi lasasem cartile si caietele care nu imi trebuiau la scoala. Numai ca langa mine statea o fata imbracata toata in roz, care, cred eu, era prin gimnaziu. Asa, din ochiometru. Fiind imbracata in roz, rucsacul ei trebuia sa fie si el roz. Era mare, al naibii. Nu stiu ce ar putea sa bage copiii astia in rucsaci. Era si tare. De unde stiu? Pai sa vedeti… Se rezemase de mine! Am ignorat de prima data. Aveam si castile in urechi, eram si obosita, nu aveam chef de nimeni si nimic. Abia asteptam sa ajung acasa. Si simt ca se lasa ca un bolovan pe mine, cumva pe coaste, ca eu stateam cu fata la geam si ea statea cu fata inspre sofer. Treaba naibii, zici ca eu am ajuns punctul de sprijin al tuturor. Cred ca si-a dat seama ca statea cam prea bine si s-a dat mai la o parte.

Se mai deplaseaza 52-ul un pic si iar simt ceva tare in coaste. Ma rog, pe coaste. Iar se proptise asta pe mine. Ma enervez si ma imping si eu in ea, cat sa pot macar sa respir si sa stau comod, daca tot stau in picioare. Dar se pare ca zeul mijloacelor de transport in comun are o ciuda indescriptibila pe mine. Si iata cum soferul pune o frana brusca si aia iar vine in mine. Numai ca acum vine la modul brutal in mine. Sunt o persoana cumpatata, eu nu injur straini. Nu aveam nici chef atunci si am zis sa o las, sa ma prefac ca nu e vina ei ca se propteste in mine (bine, frana brusca nu era vina ei). Dar a avut noroc ca a coborat cu vreo 3 statii inaintea mea, ca nu stiu cat mai suportam sa fiu cuierul nevoiasilor.

Promisiune pentru 52

Promit ca de luna viitoare imi fac iar abonament pe 52. Pentru Anca si pentru blogul asta care nu mai are subiecte stufoase de la RAT Brasov.

Nu mai stiu ce sa scriu

Nu mai am idei. Chiar nu mai am. Ma gandeam azi ca poate o sa imi vina vreo idee pe autobuz de o postare noua, dar nu am avut norocul asta. Mi-a tot fost lene sa mai ating tastele sa scriu ceva aici, am tot zis ca o sa scriu ”Regasita”, am zis eu multe. Noroc ca nu prea scriu pe blog despre ce urmeaza sa scriu ca sigur nu m-as fi tinut de cuvant. O fi din cauza ca a inceput scoala. Sau poate ca de cand a inceput scoala ajung acasa pe la 6 pentru ca raman prin oras.

Am zis ca poate o sa se intample azi ceva in 6. Nu s-a intamplat nimic. Ah, da, am uitat sa spun. Am renuntat la 52, cel putin luna asta. Si se pare ca de cand n-am mai mers cu el s-au mai redus si articolele (asta doar sa dau si eu vina pe ceva). Pe ce m-am tot concentrat? Pai… pe mine. Dar asta am tot scris. E o perioada frumoasa in viata mea, ceva nou, ceva deosebit. Cititi articolele anterioare si veti afla. Ma simt atat de bine incat nu imi mai trebuie cafea. Da, am facut o pauza. Adica, am mai baut 2 frappe-uri si vreo patru 3in1 in ultimul timp. Dar si alea le-am baut doar ca sa am ce face, nu ca simteam nevoia. Automatul de cafea de la scoala nu mergea azi, deci si asta poate fi un semn sa nu beau daca nu am nevoie. Chiar nu am. Ma trezesc dimineata din cauza unui beep si e al naibii de bine.

Nu mi se pare un lucru atat de oribil ca a inceput scoala. Adica… a inceput si acum am ocazia sa imi vad prietenii zi de zi si e super. Sa nu incepem sa vorbim de profi si materii si chestii de genul asta pentru ca oricum nimanui nu ii plac. Dar uite: a inceput scoala, vin atatea lucruri de facut. De mers la Oktoberfest si la concertele de atunci, de mers la baluri, de mers la traditiile din liceu, de plimbat prin centru si baruri.

P.S. probabil ca sambata o sa fiu prezenta la Oktoberfest. Ma gasiti cu grupul vesel de la uman si probabil cu prietenul meu (asta pentru cei care mor de curiozitate) si foarte probabil cu un pahar maaare de bere in mana. Cheers!

Faima in persoana

Anca: nu stiu ce ziceam eu de 52
Anca: si face cineva din alta clasa
Anca: pachetul de gume?
Sinzy: )
Sinzy: o fi citit pe blogu meu
Sinzy: =))
Anca: zic ai citit blogu’
Anca: lui sinzy
Anca: da
Anca: exact

Da, blogul e cunoscut datorita 52-ului. Si invers.