Chiar e vorba de o bijuterie, nu e nicio metafora in titlu. E un medalion primit de la hone al meu cu ocazia Craciunului si il ador (sau mai bine zis ii ador pe amandoi). Am pierdut sirul de cate ori ne-am uitat in vitrina aia si tot ziceam ”ah ce fain e asta cu doua pietre”. Si din cate am inteles ca a fost o alergatura nebuna pe capul lui dupa medalionul asta asa ca ma simt si mai speciala . Dar gata cu vorbaria, hai sa va si arat de ce ma laud:

Of, nici macar nu s-a terminat ziua de 24 decembrie si nici massurile si mesajele cu urari nu s-au terminat. Cat de dragute pot fi la inceput, cat de enervante devin pe parcurs. E amuzant mai ales cand primesti aceeasi urare de doua ori de la doua persoane diferite. Sms-uri am primit numai 5 cu urari. In schimb massuri pe mess… Dumnezeu cu mila.

Am primit cu Iisus, cu mosul, cu cadouri, cu fulgi de nea, cu ”fie” la inceput, cu zapada, cu acest minunat anotimp, cu zambete, caldura si brazi. Toate chestiile astea de sezon, probabil toate copiate de undeva. Sunt dragute, nu ma intelegeti gresit. Dar vorba aceea: ce-i prea mult strica. Mie nu imi place sa trimit acelasi mesaj la 200 de persoane sau aceeasi imagine sau eu mai stiu ce chestie. Nu-mi place atitudinea asta de ”hai sa fiu dragut cu toata lumea pentru ca e Craciunul”. Nu cred ca ar trebui sa fii dragut cu toti doar pentru ca e o sarbatoare mare. Ar trebui sa fii dragut cam in tot restul timpului, nu crezi?

In fine, Ajunul a trecut fara prea mari dificultati (mai ales ca nu am facut absolut nimic azi, nici nu am iesit din casa). Bradul sta acolo la fel de enervant ca si ieri, messul e pornit, ma duc imediat sa scot luminitele din priza. O zi a trecut, au mai ramas 3 maxim. Cheers!

Ma duc sa imi fac o cafea. Unii isi ineaca amarul in alcool, eu prefer ceva cu cofeina.

P.S. pe Kiss Tv e Puya cu melodia aia de dupa ”Undeva in Balcani”; nu stiu de ce, dar nu imi place deloc.

M-am trezit de putin timp si parca inca simt o durere la gat. Parca ma doare si umarul drept. Iar am dormit stramb… Ma uit pe geam si vad ca deja s-a topit zapada. ”Nici nu ma mir la ce vant cald batea aseara…”, am zis. Oricum n-as fi simtit mirosul racoritor al zapezii sau mirosul de cozonaci de la vecini. Minunile tehnologiei care a inventat geamurile care se inchid ermetic…

Trec pe langa bradul pe care l-am impodobit aseara. L-am impodobit eu, iar. Nu am simtit absolut nimic. O fi fost din cauza certurilor cu toata lumea din jurul meu, o fi fost din cauza depresiei de sezon, nu stiu. Nici macar cainele nu a aratat niciun interes fata de el, nici macar nu s-a uitat la el. Nu stiu cat mi-o fi luat sa il fac, a fost ca printr-o hipnoza. L-am terminat si am plecat, no looking back. Nu stiu de ce, dar sarbatorile astea nu imi mai inspira nimic. Ce Ajun… Acum stau pierduta in fata laptopului, ascultand Alicia Keys. Ma uit la telefon; niciun apel pierdut. Camera asta a devenit atat de sufocanta, chiar daca nu are nimic de Craciun in ea. Nu am vrut beculete sau oameni de zapada in geam. Probabil ca daca stateam singura nu mai faceam nici brad. Cu ce rost? Daca as fi oricine altcineva, nu mi-as lua mie cadou. Nu merit nimic. Nu merit pe nimeni. Poate de-asta nici nu simt nimic.

O sa fie niste sarbatori lungi. Happy holidays, guys…

A mai aparut in dreapta un mic banner, acela cu Sensation Events. E vorba de Robb si Tudor, extrem de pasionati de domeniul audio, care au hotarat sa colaboreze pentru a oferi sonorizari de calitate la preturi acceptabile. Nu sunt eu specialista in asa ceva, dar va pot spune ca i-am invitat la o petrecere de Halloween in Saguna si toata lumea a fost extrem de incantata de ei; profii le-au multumit de nu stiu cate ori si au spus ca ii mai asteapta, participantii au fost incantati de cum s-a realizat totul. Sunt foarte atenti cu cerintele celor care i-au chemat, au echipament profi (nu stiu sa insir ce fel de echipament au, dar stiu ca au 4 boxe, microfoane wireless, mixer, joc de lumini, crossfader, etc. si vor sa mai ia doua subwoofere) si au si preturi avantajoase. Si poti negocia ce echipament sa aduca, poate vrei numai 2 boxe, nu 4 si numai un microfon, si asa mai departe. In orice caz, eu va spun ca echipa Sensation Events merita chemata la chefuri, petreceri, aniversari pentru ca distractia si calitatea sunt garantate. Pentru mai multe detalii, aveti bannerul din dreapta si blogul lui Robb.

De ce exista oameni care simt nevoia sa se bage in seama peste tot? Am stat azi pe hi5 si am realizat cate concursuri din astea de miss si mister exista, care au cinspe mii de denumiri diferite, o groaza de participanti, o groaza de comentarii. M-am uitat si eu un pic la comentarii. Atatea persoane scarboase care au comentat aproape fiecare poza si la fiecare au spus ceva de genul ”urata, dizgratios, gay, vai ce nasol, idioato/idiotule, asa ceva nu are ce cauta aici, du-te inapoi la gradinita” si alte lucruri din astea pline de ura. Acum nu o sa ma transform intr-un militant pentru pace sau in cineva care vrea ca toata lumea sa fie draguta cu toata lumea. Nici eu nu suport pe toata lumea pentru ca recunosc, MI-E IMPOSIBIL. A-ti displace un anumit lucru sau o anumita persoana e PERFECT OMENESC. Dar sa te apuci sa injuri, sa jignesti din senin persoane pe care nu le cunosti si pe care le-ai vazut intr-o singura poza mi se pare de-a dreptul exagerat si de prost gust.

Si chiar sa te apuci asa aiurea sa condamni unii oameni pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce cred ei ca e important pentru ei… Doamne, cum a ajuns lumea asta. Nu mai suntem in stare sa ne abtinem nici atunci cand vedem o poza pe hi5 ca imediat ne starneste repulsia si simtim nevoia sa injuram, sa ne dezlantuim si sa aratam cu degetul. De parca noi suntem aia perfecti, aia mereu drepti, aia care au toate calitatile si niciun defect. Ma enerveaza persoanele astea, care se baga in seama oriunde si incep sa isi expuna un punct de vedere deja bolnav pe care il sustin sus si tare ca fiind cel mai bun, cel mai tare, iar ceilalti sunt doar plebe. M-am saturat prea repede uitandu-ma la asa ceva asa ca l-am oprit.

Lumea asta deja s-a dus de rapa.

10 curiozitati despre mine.

1. Sunt o mandra posesoare de ranidafobie – frica excesiva fata de broaste.
2. Dupa ce beau ceva cald, trebuie neaparat sa beau apa.
3. Acum cativa ani am cazut urat cu bicicleta si de atunci nu am mai indraznit sa merg pe vreuna.
4. Daca rad prea mult ma apuca sughitul.
5. Nu suport sa aud pe cineva cum isi trosneste degetele sau gatul. Intotdeauna am impresia ca o sa isi rupa vreun os.
6. Mi-am invatat cainele comenzile ”ucide chiriasii” si ”fugi dupa pisica”.
7. Nu pot sa ma uit la un film fara popcorn sau chipsuri sau orice altceva de rontait.
8. Urasc iarna pentru ca mi-e frig tot timpul.
9. Nu consider ca exista vreo culoare urata.
10. Cu cat ma cert mai mult cu Robb, cu atat realizez ca asta ne apropie.

Dau leapsa mai departe la Andi, Andra, Raizen si Robb.

Realizez pe zi ce trece ca nu ma pot numi o persoana mizerabila. Nu. Iar faptul ca nu mai pot scrie nu inseamna ca nu mai am inspiratie, ci doar simplul motiv ca ma simt indeplinita. Ma simt bine, ma simt ca intr-o zi de vara perfecta, iar senzatia asta dureaza de mult timp. Probabil de cand am incetat sa scriu in cantitati industriale.

Realizez ca numai atunci cand ma simt la pamant pot scrie. Dar putine au fost momentele astea in ultimul timp, dar si atunci cand au fost s-au dovedit a fi monumentale. Se zice ca scriitorul poate crea numai in momentele in care se simte incomplet, cand e deceptionat sau trist, caci incearca sa umple acel gol cu ajutorul cuvintelor. Asemenea oameni simt nevoia sa isi verse furia sau tristetea pe o coala alba sau pe o tastatura. Dar din momentul in care este indeplinit pe toate planurile nu mai are despre ce scrie, nu mai are acel imbold. Astfel nu mai are subiecte, nu mai are ce asterne. Desigur, nu se aplica pentru toata lumea, dar simt ca la mine se aplica.

Am realizat ca am scris in multe momente in care ma simteam distrusa, ultima persoana de pe pamant; am scris pentru a umple acel gol, pentru a urla fara a ma exterioriza prin sunete, pentru a plange in fata monitorului. Dar din momentul in care am uitat de tot ce inseamna suferinta m-am simtit implinita, un tot. Faptul ca n-am mai scris nu e din vina cuiva, dar ca am scris e vina unei singure persoane. Pentru ca ma simt completa acum ca mi-am gasit jumatatea mai buna. Pentru ca iubesc, te iubesc.

Adineauri ma simteam pustiita si fara niciun scop. Simteam ca sunt doar inca un fir de praf de pe lume, ce va fi, poate, luat de o briza de vant mai puternica. Sunt doar inca un fulg de nea ce pluteste incet, nestiind in ce parte sa se duca. Dar in jurul meu sunt o multitudine de alti fulgi. Cine ma vede fix pe mine? Cine sta sa ma caute in multime? Am spus ca poate nu contez atat de mult, poate doar la o numaratoare sa fiu si eu prezenta, doar ca o cifra.

Dar apoi mi-am amintit ca sunt o norocoasa. Nu am nevoie sa ma observe ceilalti. Am nevoie sa ma recunoasca maxim 10 persoane, dar mai ales una speciala. Sper sa nu mai fiu un fulg intre fulgi, ci o lume pentru o persoana. Asa cum am mai zis, as avea toate motivele sa vreau sa fiu. Vreau sa stiu ca sunt speciala, ca merit, ca te merit, ca vom trece peste tot tinandu-ne de mana, nu pe drumuri separate. Mi-e atat de dor de tine incat as vrea sa am puterea sa te scot din vis si sa te imbratisez. As vrea ca in momentul asta sa nu imi mai imaginez chipul tau in fata mea, ci sa fii aici. Imi amintesc obsesiv momentul in care am stat in statie cu pisica. Mai stii? Eu stateam pe banca si tu in fata mea, aproape in genunchi. Ti-ai pus palmele pe genunchii mei si mi-ai clipit spunandu-mi cand ne mai intalnim. Apoi ai clipit din nou. Nu cred ca o sa am puterea sa uit vreodata privirea ta, nici nu as vrea sa am.

Vreau sa fii la locul tau, asa cum tu m-ai invatat. Stii unde e locul tau. Ramai acolo, nu vreau sa pleci. Oricat de mult nu am vorbi, oricat de mult nu ne-am vedea, eu te pastrez acolo. Pentru ca esti un dar mult prea pretios pentru mine, de care mi-e prea greu sa ma lepad. Nu pleca niciodata de aici, promit sa raman si eu aici mereu. Promit, hone, nu mai vreau sa pleci. Nu mai vreau…

Cand a fost ultima oara cand ai ascultat Stigma – Jumatate tu, jumatate eu? Cand a fost ultima oara cand ai plans de fericire? Cand a fost ultima oara cand ai tinut pe cineva de mana? Cand a fost ultima oara cand mi-ai zis ca ma iubesti? Ai putea sa raspunzi fara a ezita la intrebarile astea?

As vrea sa fim ca in cantec. ”Intr-un zambet sa gasim raspuns la orice intrebare”. As vrea sa nu fiu rea cateodata, as vrea sa nu suferi cateodata. As vrea sa stii ca mi-as da toata lumea sa te vad zambind, la fel ca in prima zi cand mi-ai dat webcamul. Da, povestea noastra de dragoste nu e una clasica, nu ma pot lauda ca am primit scrisori cu petale sau ca priveam luna impreuna. Indiferent daca e clasica sau nu, e speciala. Si daca nu e speciala pentru toata lumea, poti fi sigur ca pentru mine e extraordinara. Zambeste-mi si promit ca iti voi zambi inapoi. Sa nu crezi niciodata ca daca nu o arat inseamna ca nu zambesc pe dinauntru. Zambesc din toti porii numai in momentul in care imi amintesc de noi, cand astept sa aud cum spui ”hey” la telefon…

”Sa impartim si ultimul plic de cafea…”. Sa impartim si ultima zvacnire si ultima imbratisare de dinainte sa inchidem ochii. Si ultima cafea, desi tu nu bei, iar eu poate beau prea multa uneori. E ciudat cum imi aminteste de tine. Te vad atunci cand imi spuneai ca nu poti sa bei, cand imi spuneai ca sunt culmea, cand imi spuneai ”nu e chiar atat de rau” cand obisnuiam sa bem frappe impreuna sau cum te strambai cand ti-am dat macchiatto.

”Sa te iei in piept si cu Dumnezeu pentru dragostea ta”. Sa ma tii de mana atunci cand plang, sa fii tu puternic atunci cand eu cedez, sa stii ca niciodata n-am vrut sa imi dai drumul. Si cu tine de mana simt ca pot infrange orice. Ia-ma cu tine cand e soare pe strada ta, dar si cand ploua pentru ca pot sa rezist. Tine-ma aproape cand te doare, nu garantez ca iti pot alina durerea, dar iti pot fi umar. Asteapta-ma sa vin cand cazi, poate intarzii, poate mi-e frica si poate nu te voi putea ridica, dar iti pot fi sprijin. Nu iti pot garanta ca iti voi opri plansul, dar iti voi putea prinde lacrimile. Nu iti pot garanta ca te voi face sa razi, dar iti spun sigur ca voi fi acolo sa rad cu tine.

”Cum taceam si cuvintele nu aveau valoare”. Doar priveste-ma si vei sti prin ce am trecut si cat de recunoscatoare sunt ca te-am gasit. Ti-am spus acum ceva timp ca planetele s-au aliniat pentru noi. Acum iti spun ca fiecare lucru se intampla pentru ca cineva a vrut sa se intample. Tu ai vrut, eu am vrut. Am riscat, am primit, am pastrat, pastram. Ia-ma de mana si hai sa le aratam ca s-au inselat cand au zis ca n-are rost, cand au ras si cand au privit sceptic.

Singurul lucru care nu imi place la cantecul asta e ca il canta la trecut. Eu nu vreau trecut. Nu vreau ”you told me you loved me”. Nu il neg, nu mi-e frica de el. Doar nu il vreau si pentru ca tu nu vei fi niciodata trecut. Noi poate am inceput mai demult, dar tu esti intotdeauna aici, pulsand langa mine. Si daca nu pulsezi langa mine, atunci esti in mine si te simt mereu in fiecare bataie a inimii si in fiecare fior. Cand ai spus ultima oara ”te iubesc”? Probabil de curand, probabil vei spune iar acum. Probabil te voi iubi la fel oricand, mereu.