Nu am prea avut eu timp sa mai scriu, dar si atunci cand am avut posibilitatea am preferat sa scriu despre altele. Dupa cum bine am zis, mi-am facut iar abonament pe mult prea frumosul si plin de peripetii 52. Va pot spune ca nu s-a prea schimbat. Ah, ba e un lucru schimbat. Ciuda, straniu si toate sinonimele. De luni pana vineri, la orele 7 si 8, s-a mai bagat o cursa. Poftim?! Da, pe bune. Deci la ora 7 sunt trei autobuze, iar la ora 8 la fel sunt. Trei!
E adevarat ca in vacanta am mai circulat cu 52-ul. Dar atunci nu e acelasi lucru ca in timpul scolii. Nu e imbulzeala aia adevarata, nu e bataia aia de joc. Mi-a fost dor, nu mint. E un lucru foarte ciudat de care m-am atasat. Am vazut atatea lucruri si am indurat atatea in el incat avem asa o legatura spirituala unica. Din cate am inteles, chiar am ratat cateva lucruri memorabile luna asta cat nu am avut abonament pe ruta asta. Dar va pot spune cateva lucruri ca de exemplu:
Stateam in 52, pe la mijloc. Ca nu am prins loc de la liceu. Si eu aveam rucsacul in spate, doar ca era cam gol ca imi lasasem cartile si caietele care nu imi trebuiau la scoala. Numai ca langa mine statea o fata imbracata toata in roz, care, cred eu, era prin gimnaziu. Asa, din ochiometru. Fiind imbracata in roz, rucsacul ei trebuia sa fie si el roz. Era mare, al naibii. Nu stiu ce ar putea sa bage copiii astia in rucsaci. Era si tare. De unde stiu? Pai sa vedeti… Se rezemase de mine! Am ignorat de prima data. Aveam si castile in urechi, eram si obosita, nu aveam chef de nimeni si nimic. Abia asteptam sa ajung acasa. Si simt ca se lasa ca un bolovan pe mine, cumva pe coaste, ca eu stateam cu fata la geam si ea statea cu fata inspre sofer. Treaba naibii, zici ca eu am ajuns punctul de sprijin al tuturor. Cred ca si-a dat seama ca statea cam prea bine si s-a dat mai la o parte.
Se mai deplaseaza 52-ul un pic si iar simt ceva tare in coaste. Ma rog, pe coaste. Iar se proptise asta pe mine. Ma enervez si ma imping si eu in ea, cat sa pot macar sa respir si sa stau comod, daca tot stau in picioare. Dar se pare ca zeul mijloacelor de transport in comun are o ciuda indescriptibila pe mine. Si iata cum soferul pune o frana brusca si aia iar vine in mine. Numai ca acum vine la modul brutal in mine. Sunt o persoana cumpatata, eu nu injur straini. Nu aveam nici chef atunci si am zis sa o las, sa ma prefac ca nu e vina ei ca se propteste in mine (bine, frana brusca nu era vina ei). Dar a avut noroc ca a coborat cu vreo 3 statii inaintea mea, ca nu stiu cat mai suportam sa fiu cuierul nevoiasilor.
