”Protejeaza-ma!”

”Protejeaza-ma” acum, asa cum nu ai facut-o pana acum. Ai realizat prea tarziu ca poate as fi avut nevoie la un moment dat, dar acum mult timp.
”Protejeaza-ma” de viata, de rau si de bine. Pune-mi catusele si leaga-ma de balonul asta de plastic in care am trait si traiesc.
”Protejeaza-ma” de iubire si alti demoni. Si de alte lucruri peste care ai avut ”ghinionul” sa dai.
”Protejeaza-ma” de mine pentru ca stii ca intr-o zi o sa plec. Si o sa uit tot, dar nu inainte de a ma schimba. Din cauza ta si a voastra.
”Protejeaza-ma” cat mai ai timp. Pentru ca nisipul din clepsidra cade, cade, iar eu nu mai sunt acolo sa o intorc in sensul celalalt.
”Protejeaza-ma” de ghinionul de a fi fericita.

Voltaj – Vara trecuta

Coplesita

Lacrima din coltul ochiului nu arata tristete. Dar arata faptul ca sunt coplesita de tot ceea ce s-a intamplat si se intampla in continuare. Nu cred ca este un lucru rau starea in care ma aflu acum, e chiar piscul unei stari inimaginabile de placere si exuberanta. Pentru ca pana si un eveniment banal a schimbat traiectoria sinucigasa a unui om damnat uitarii intr-un circuit care trece de normal si ajunge la extraordinar. Cu cateva priviri, doua maini impreunate, niste emotii si teama multa, un camp gol si mii de saruturi.

Sunt coplesita de muzica, de camp, de renovari, de cuvinte, de carti, de noi, de tine. Noi… un singur cuvant care denumeste doua persoane, cuvantul care a devenit centrul universului meu. Noi si atat. Cateodata as vrea sa spun ”tu si eu”, pentru ca tu esti persoana despre care am scris atata timp aici. Persoana care isi ravaseste parul intr-un bar, care ma priveste intrebator cu ochii de un caprui deschis la care numai am visat, care mi-a spus ca m-ar picta si ca ma iubeste. Adevarul este ca, de fapt, ma lasasem in bataia vantului. Nimic nu mai prezenta vreun interes major. Doar era vara si m-am lasat dusa de val. De prea multe ori. Dar ”noi” am inceput intr-o zi de toamna…

Fara limite

Doua telefoane, o banca, rasete
Prieteni, difuzor, emotii
Alee, pisici, frunze
Dupa-amiaza, imbratisare, iubire.

Masini, scara, interfon
Geam, albastru, caine
Latrat, usa, prag
Ficus, parchet, camera.

Plimbarea lui Deko

Sa ma gandesc putin… Da, am cainele de un an si patru luni. Nu o sa mint acum ca eu il scot de fiecare data afara, nu ar fi deloc adevarat. Dimineata il mai scot in weekend si in vacante, dar si atunci doar cateodata, depinzand cum ma trezesc. Iar dupa-masa il scot ceva mai des, indiferent ca e vacanta, weekend sau in timpul scolii. Cateodata mai am teme, cateodata sunt plecata. Dar am noroc ca exista persoane care il scot.

Acum, de fapt, pentru ce scriu articolul asta? Pai ma plimbam acum vreo ora cu cainele pe afara si ma tot gandeam la ce ganduri aveam chiar cu putin timp inainte sa il iau. Ca o sa fie misto, ca o sa am cu cine sa ma plimb si chestii din astea. Si s-au dovedit a fi adevarate. Cateodata nu am chef, cateodata ploua, cateodata sunt obosita. Dar exista Deko. Il scot o jumatate de ora pe afara, imi racoresc mintile, ma plimb, ascult muzica. O jumatate de ora uit de tot.

Si ma gandeam ce beneficii ar putea avea asta? Pai uite… Macar am cu cine sa ma plimb. Ce daca e un caine, e inteligent si afectuos. Si nebun. Mai fac miscare macar o ora pe zi. Merg incontinuu, mai alerg, mai stau, mai alerg iar. Imi golesc creierii. Va spun sincer ca asta e ca o terapie. Cand am nervi si ies la o plimbare simt ca ma linistesc. Merg incontinuu ascultand muzica la mp3, merg asa fara o tinta anume si ma calmez. Sau cand am perioadele mele de depresie tot ce trebuie sa fac e sa ies pana afara cu Deko si ma intorc cu ganduri noi, non-depresive.

Deci pot spune ca sunt foarte fericita ca il am. Plimbandu-l, am trecut prin atatea lucruri de nu va puteti imagina. Si nu trebuie sa ii vorbesc, sa ma descarc. El e multumit doar daca e in lesa si alearga pe afara.