M-am culcat la 3 dimineata, dar pleoapele nu vroiau sa imi stea inchise. M-am intors pe toate partile, mi-am intors privirea spre geam, bezna. Luminile de pe strada mai aveau putin pana sa se stinga si ele, laptopul era supraincalzit, lampa de birou fumega si degaja caldura sufocanta. Am inchis tot si m-am culcat. Mi-au venit in cap doar imagini care nu te lasa sa dormi, care prevestesc o noapte plina de cosmaruri. Mi-am deschis ochii si am incercat sa imi imaginez clipe frumoase.
Mai intai m-am gandit la momentele superbe petrecute cu anumite persoane. Nu mai avea rost, fusesera consumate si cu cat imi aminteam mai mult, cu atat nu reuseam sa adorm. Ma sufoca amintirea asta, vroiam sa evadez din cusca imaginara pe care mi-am creat-o, sa ma duc la el, sa il strang in brate si sa ii spun cat de mult il iubeam. O alta eu, ceva mai tupeista decat sunt in mod normal, mai sentimentala, mai nebuna, care traieste fiecare clipa. Dar da… Vroiam sa ma mai tina inca o data in brate; nu se putea. Am uitat totul, am mers mai departe, am renuntat la a ma mai amagi. Mi-au ramas amintirile acestea frumoase, clipe de maxima intensitate, dar de pe urma carora nu pot adormi, ci doar imi provoaca o stare nemarginita de melancolie. Nu pot sa sting asta, oricate intrerupatoare ar exista pe planeta asta. Cateodata mi-e asa de dor incat as vrea sa il scot din vise si sa il imbratisez, dar nu e posibil. Ma multumesc visand. Apoi ma trezesc buimaca, cu o stare de rau, cu puls in tample si ameteli. Stiu ca iar m-a aiurit de tot in vis.
M-am gandit la alte clipe care nu s-au realizat. M-am gandit cum ar arata viitorul meu aproapiat, am masurat unele decizii, am abandonat idei, mi-au venit altele noi. Si tot reflectand la asemenea lucruri care ar putea sa se intample am adormit. Si fix asta am visat… ca eram departe, cu alte persoane si ma distram. Si era o viata noua si traiam clipa. Dar in acelasi timp realizam ca va trebui sa plec de acolo si sa ma intorc la adevarata mea viata, departe de iluzia aceea pitoreasca. Dar eram increzatoare ca totul va fi bine, ca nu voi fi numai eu. Eram sigura ca e pe bune si ca poate rezista oricui, oricat si mai ales oriunde.
Dar trebuia sa ma si trezesc. Am lasat visul pentru mai tarziu si am revenit la viata asta, reala, care deocamdata e absolut lipsita de stralucire. Nu ma face deloc sa vreau sa ma bucur de ea, doar pentru ca amintirile sunt inca acolo vii, dar cumva nu pot sa le readuc in viata mea.
