Stropi de ploaie

Picura… cateodata prea tare pentru mine. Si simt cum se preling picaturile, de pe tample, pe obraz, pe gat… Cum mi se uda pielea si simt fiori, mici spasme subcutanate, cum prospetimea atinge urbea si o invaluie cu picaturi in ritmuri melodramatice.
Picura… cand te vad ca esti cu ea. Nu stiu de ce zic asta, nu stiu nici macar despre cine mai vorbesc. E ceva incitant pentru cititori sa vada ca vorbesc de tine si de altcineva, ca nu vorbesc de fericirea mea proprie. Schimb. Cand ma vad singura pe strazi si totusi zambesc fara motiv, stiind ca mp3-ul e acolo pentru mine.
Picura… ma lovesti iar, doar ca nu doare. M-am obisnuit, durerea e o joaca de-a v-ati ascunsea. Acum nu mai razi, nu? Randul meu. Ti-am spus ca va fi candva si vremea mea; nu ai vrut sa ma crezi. Acum indura. Nu e vorba de faptul ca as vrea sa te lovesc, nu vreau asta. Razbunarea e mai dulce atunci cand ierti. Iti da frustrare, ploaia te atinge enervant, nu se mai opreste.
Picura… aleea mea e goala. Copiii au fugit speriati. Oamenii alearga pe strada, sperand sa scape uscati. Ma plimb printre stropi, nu ii simt. Simt doar mangaieri usoare. A fulgerat in fata mea. Nu-mi pasa. Ma plimb in continuare, nimic nu imi poate periclita linistea.
Picura… dansuri usoare, inocente, pe asfaltul incins. Cad, se izbesc de pamant, se ridica aburi calzi. Totul intr-o miscare continua, dezordonata, atat de frumoasa. Sensibilitatea intalneste duritatea, uscaciunea intalneste apa. Opusurile se atrag, se cotropesc, formeaza intregul.
Picura…vad iar prin prisma lucrurilor. Prea direct, prea le iau dupa cum mi se prezinta in fata ochilor. Prea nu schimb prima impresie. Te-am urat sau iubit de la inceput, asa vei muri in ochii mei. Cer prea mult si primesc prea putin. Vad prea des defectele mele si ale lumii. Le vad, ma ingrozesc, dar le accept neintreband nimic. Stiu ca sunt acolo, coexistam cu ele, sunt parte din noi, din ei, din tine si din mine.
Picura… si imi pare rau. Imi pare rau ca nu am putut fi asa cum ai vrut. Ca am iesit mai altfel decat altii. Ca ei rad de mine ca sunt diferita, dar ei sunt toti la fel. Imi pare rau ca sunt rapida in gandire si la nervi si ca indur multe pana izbucnesc. Imi pare rau ca am fost in multe locuri nepotrivite la momente nepotrivite. Imi pare rau de persoanele fata de care am purtat masti, lasandu-le sa vada o parte a mea inexistenta. Ca am incercat de prea multe ori sa fiu cineva pe care urasc. Imi pare rau pentru situatiile in care ma abtin si cele in care rabufnesc si pentru dezechilibrul aparent, pentru dezordinea din capul meu.
Picura… pentru ordinea din dezastrul pe care il numesc “viata”. Pentru noptile nedormite si somnul din ora de mate. Pentru cartile citite si cartile jucate. Pentru 16 ani si pentru mai mult. Pentru iubire, adolescenta, rebeliune si celelalte sinonime. Pentru sufletele dornice de afirmare si experiente noi. Pentru distractie, oriunde ar fi. Pentru familie si prieteni. Pentru dermatograful negru si tricourile roz. Pentru clasa a noua. Pentru vara asta care abia incepe. Pentru liniste, zgomot si muzica. Pentru toate strazile colindate pe canicula. Pentru toate bancile care astern o amintire frumoasa. Pentru Frappe, Ice Coffee si Pepsi. Pentru ca intotdeauna se poate mult mai mult, trebuie doar sa vrei. Pentru ploaia care tocmai s-a oprit si pentru soarele de maine care va descreti fruntile. A mea, a ta, a noastra.