Punand titlul asta, care e o remarca a unui prof atunci cand intelegem in sfarsit lectia, vroiam sa scriu de lucruri matinale. Dar de ce sa tratez un subiect vast, de ce as face o compunere? Ma bazez iar pe intamplari izolate, stupide, care imi coloreaza viata. Dimineata asta vroiam sa vad negru langa roz, fericire langa tristete, pisici langa caini, nebunie langa calm, ziua langa noapte. Vroiam sa vad macar un contrast care sa reflecte armonie, un Yin si un Yang. Dar nu am vazut asa ceva. In schimb, am intalnit o oglinda.
M-am sucit, am privit, am o suvita satena, dar cui ii pasa de ea? M-am intors cu spatele, am revenit, ce ciudat e sa ma privesc. Am vreun contrast vizibil? Am toate calitatile si toate defectele. Toate minusurile si toate plusurile. M-am uitat iar; tot eu… aceeasi aparenta, aceeasi aparitie. Dar nu diafana mereu, nici brutala mereu. Echilibrul perfect dintre urat si frumos, o estetica bine definita a defectelor.
Mi-am ridicat privirea si am vazut o cutie de pastile. Una simpla, alba, cu o eticheta cu o dunga verde. Scria pe ea “Beatitudine”. Mi-am amintit ca am scris acum mult timp si acum mult suflet o postare… Se numea “Beatitudine” si mi s-a parut cea mai nereusita la momentul respectiv. Nu mai am aceeasi parere. Acum am viziunea unei pilule uimitoare cu numele de “Beatitudine” care ma poate ajuta. Cu ceva timp in urma, aceasta senzatie era naturala, neindusa artificial, era ceva frumos, de neinlocuit. Iar mi-am amintit de fosta eu. Ma uit iar in oglinda, aparent sunt tot acolo, dar nu sunt. Unde am disparut eu? Unde este cea de dinainte? Nu stiu si nu cred ca cineva poate raspunde. Se pare ca si acesta va ramane un mister nerezolvat.
