Mirosuri

Catre caine:

- Mirosi a ghiocei si-a primavara!

- Asta trebuie sa o scriu pe blog!

Dupa ceva timp, am aflat ca Deko mai miroase si a altceva decat a caine. Inca rad.

Film review

Am vazut zilele trecute “Pride and prejudice” din 2005, cel cu Keira Knightley. Deja studiasem putin cartea la ora de literatura britanica si aveam asa habar cam cum ar trebui sa fie si filmul. In principiu, filmul prezinta viata unei familii cu 5 fete care trebuie maritate si de aici deriva toate firele epice: balurile, indragostelile si pana la urma si maritisul. Actiunea incepe cand un tanar bogat, Mr. Bingley, inchiriaza o casa in apropiere impreuna cu sora sa si cu un amic pe nume Darcy.

Cea mai mare dintre fete se indragosteste de domnul Bingley, iar urmatoarea fata ca varsta, Jane, protagonista filmului, il gaseste pe Darcy un ingamfat si un snob. Dar pana la urma Jane realizeaza ce este cu adevarat Darcy, de aici si tagline-ul “sometimes the last person on earth you want to be with is the one person you can’t be without.”

“Horton hears a Who!” e un alt film pe care l-am vazut de curand, productie 2008, o animatie dupa o carte de-a lui Dr. Seuss. Elefantul Horton aude dintr-un fir de praf o voce si jura sa aibe grija de acel fir de praf pentru ca mica populatie sa nu infrunte pericolele junglei. Afland acestea, mai multi locuitori ai junglei decid sa ia firul de praf de la Horton, crezand ca a cam luat-o razna. Filmul urmareste cursa nebuna a lui Horton de a salva populatia (pana la urma reuseste sa vorbeasca cu primarul din firul de praf care ii spune ca ei sunt comunitate Who, din Whoville), incercand sa ajunga in varful unui munte unde ar fi fost in siguranta. Mai multe personaje incearca sa il saboteze, dar binele invinge raul, asa cum s-a si intamplat in punctul culminant al filmului, cand ceilalti locuitori ai junglei erau gata sa-l linseze pe Horton. Un film bun care iti aminteste ca nu trebuie sa traiesti numai cu sentimentul ca numai tu existi.

“The day the earth stood still” este un film SF cu Keanu Reeves, productie 2008. Tema principala este caderea unui meteorit in Washington din care iese un extraterestru si un robot supradimensionat. Extraterestrul este impuscat de armata americana, iar robotul trece la atac, distrugand echipamentul militar si chiar si tancurile prezente. Extraterestrul, Klaatu, este dus intr-un spital, de unde si evadeaza intr-un final cu ajutorul doctorului Helen Benson, si incepe sa exploreze aceasta noua planeta. Helen, in schimb, realizeaza ca distrugerea Pamantului a inceput si trebuie sa opreasca acest lucru. Robotul explodeaza si praful rezultat incepe sa inconjoare planeta, distrugand tot ce intalnea in cale. Klaatu intelege intr-un final ca oamenii se pot schimba doar in fata prapastiei, dar va reusi el sa salveze Pamantul?

Caracterizare de personaj

E un personaj tipologic: toata lumea ar trebui sa cunoasca o astfel de persoana in viata reala. E cineva care ar putea fi cu usurinta confundata cu o matura care leviteaza de nebuna de colo-colo, care nu are vreo directie in viata desi are imediat 50 de ani si careia ii place sa traiasca auzind povestile vietilor altora. Isi consuma mai bine de jumatate de zi numai vorbind cu diferite persoane pe strada: vecini de scara, cunostinte vechi, rude, babute senile sau maturatori de strada, apoi o auzi spunand cu un ton ridicat si grabit “Nu am timp. Nu am timp”. O poti zari cu siguranta venind de la Carrefour sau de la orice alt loc unde se vinde ceva, de regula lucruri nefolositoare cum ar fi “curea cu tinte! curea cu tinte!”.

Pentru a realiza portretul fizic putem afirma ca nu e prea deosebita fata de restul trecatorilor de pe strada. Dar adevarata caracteristica consta din gesturi si mimica: da din maini frenetic, se plimba, da tarcoale locutorului pentru a arata ca ea vorbeste de lucruri veridice, cand afirma ceva ce i se pare interesant clipeste des si incontrolabil, iar in unele momente foloseste unele elemente paraverbale, cateodata sesizabile numai de caini, cum ar fi un ton de pitigoi pe moarte sau un ritm de antilopa alergata de un taxi.

Dupa cum am invatat la ora de romana, portretul moral il desprindem din vorbe si actiuni ale personajului. Asa ca ce naiba am putea sa desprindem din simplul fapt ca personajului ii place sa se agite degeaba doar de dragul de a i se urca sangele la cap? Ca ar fi un bun pedagog nu cred… Ca ar fi un bun orice am cam inceput sa ma indoiesc.

Orice asemanare cu vreun personaj real este pura coincidenta. Or is it?

Zodiacul defectelor

RAC

Planeta dominantă: Luna, astrul toanelor şi născocirilor.
Animalul sacru: lipitoarea
Personalitate: Racul este un profitor nesătul, al cărui unic scop în viaţă
e să care în bârlog tot ce-i pică în mână. Este mai zgârcit şi mai apucător decât tot neamul hărciogilor la un loc. Se spune că ar fi diplomat, dar în realitate manipulează pe toată lumea ca să-şi rezolve interesele. Zâmbeşte graţios, înşiră verzi şi uscate şi joacă tot timpul teatru, fiind foarte popular printre cei gură-cască şi slabi de minte. Are mania de a coopta tot soiul de rataţi pe care îi psihanalizează sau îi îndoctrinează cu predici filozofice ori cuvântări patriotice. Îşi iubeşte casa, dar nu este lipit de ea. Ros de morbul vagabondajului, dispare periodic pentru diverse intervale de timp. Din nefericire, se întoarce mereu înapoi … În dragoste este adeptul romantismului siropos şi leşinat. Asta, la început, căci mai devreme sau mai târziu va scoate la bătaie un nimicitor arsenal de tocare măruntă a nervilor: toane, nazuri, îmbufnări, bombăneli, bănuieli, accese masochiste şi şantaje sentimentale.

Pe scurt orice rac veritabil este:

* depresiv şi panicard
* credul
* ironic
* zgârcit şi profitor
* extrem de gelos şi posesiv

Meseria potrivită: politician sau afacerist interlop (la alegere), poet, blogger, instalator, cămătar, pitic de grădină.
Pizza magică: Quattro formaggi.
Medicamentul norocos: alcoolul

(acum nu zic de toti racii ca asa sunt, dar pe mine una m-a nimerit la fix)

Am alarma personala

Soricarul meu de aproape 1 an, Deko, poate fi cea mai draguta fiinta de pe planeta atunci cand vrea. Dar de cele mai multe ori e impotriva acestui lucru.

Cand pleaca maicamea de acasa incepe balamucul. Cainele se duce la usa si urla sa i se intoarca stapana. Si dup-aia se smiorcaie ca o pisica si nu mai stie ce sa faca, se uita la usa, se invarte, iar urla. Cand vine cineva in vizita e cel mai fericit: atunci are alt sunet. Cand e cineva pe scara iar are alt sunet, de data asta ceva mai salbatic si mai amenintator decat de obicei. Pe strada nu ii plac persoanele care nu imi plac nici mie: copiii mici si plangaciosi, boschetarii, babele barfitoare si tiganii. Si atunci din instinctul lui de sfert de lup sare la atac. Ceea ce e chiar amuzant, sa vezi un caine cu picioare de 15 cm si corp de juma’ de metru care vine sa te manance.

Alta caracteristica urata la cainele asta e ca nu poti sa il determini sa faca nimic daca nu folosesti mancare. Nu poti sa ii zici “sezi” si el chiar sa “sada” (decat rareori) fara sa ii arati ceva bun. Daca ar putea sta toata ziua in fata bolului si ar manca, asta ar face fara nicio retinere. Si cainii astia sunt predispusi la obezitate pentru ca sunt lenesi si gurmanzi (al meu nu e chiar lenes ca abia pot sa il prind sa il duc afara – “uite-l aici, aici jos, sus pe lustra, sub canapea, pe hol, ah a iesit pe scara”).

In timp ce eu scriu randurile astea, cainele sta linistit pe canapea pentru ca maicamea e plecata. El sta numai cu ochii inspre usa, asteptand.